Eroi de ieri, alaltăieri și azi

Dr. Multicel Presupunescu a participat în data de douăzeci și ceva mai încolo la Conferința Mondială a Sănătății.

Este o onoare pentru mine să fiu invitat an de an în mijlocul atâtor oameni de știință pentru a dezbate problemele majore ale omenirii. Este atât de trist să constatăm că această generație de copii este cea mai bolnavă din istoria omenirii, de aceea organizatorii au decis ca întâlnirea să aibă loc într-un cadru exotic și în compania unor programe de divertisment, ca să putem trece peste trauma aflării acestei vești tragice. Ca în fiecare an, parada medicamentelor a reprezentat cel mai important moment al celor două zile de conferință. Anul acesta designerii de ambalaj s-au întrecut pe sine, afișând ținute asortate cu reacțiile adverse. Îmi pare rău că n-ați fost la spectacol, a fost o splendoare. S-a discutat intens despre cum vaccinarea a eradicat boli încă dinainte de a fi inventată, iar cei prezenți au putut vedea cu ochii lor cum era scrisă pe o foaie dovada acestui adevăr de necombătut. Toți cei de față au izbucnit în lacrimi de apreciere când au observat că pe foaie literele erau scrise cu majuscule îngroșate. Nu mai era nici un dubiu pentru nimeni. Cu toate acestea, când m-am întors în țară, au fost și oameni răi care m-au întrebat de ce sponsorizează companiile farmaceutice aceste conferințe și cum se face că acea foaie a fost imprimată într-unul dintre sediile lor. M-am simțit ofensat, desigur, după ce că am bătut atâta drum până-n insule exotice tocmai din cauză că le vreau binele copiilor și oamenilor în general, mă mai și chestionează? Ei nu știu ce obidă cruntă e să fii medic de familie, să trebuiască să scrii data corect pe trimiteri, să ții stetoscopul pe după gât toată ziua și să ai grijă ca ondularea cordonului să fie în raport cu ultimele tendințe vestimentare, să completezi rapoarte, să le oferi pacienților variante. Vă spun sincer, sunt câte unii, domnule, vai de capul lor, nici nu știu de ce vin la medic, de parcă aș avea eu de unde să știu ce are fiecare. Le-am și spus, ce-s eu, vere, ghicitoare? Dar nu pot să-l las pe om să plece așa din cabinet, cu gândul că e sănătos, nu, asta e foarte periculos, și atunci te gândești să-l ajuți, să-i dai niște opțiuni; și-ncepi să înșirui boli cu denumiri care mai de care mai sofisticate, că nu poți să-l servești pe om cu orice, unde trăim? Așa că îi pui la dispoziție ce e mai nou. Unii sunt sceptici în privința tratamentului, că de ce scrie pe prospect una, de ce scrie ailaltă. Eu le zic franc: ”Nene, tanti, crezi matale că știința e așa cu una cu două? Știu ei, producătorii de medicamente, de ce scriu că anume pastile se dau pentru anume afecțiuni”. Acuma a dat boala-n ăștia cu vaccinurile, că de ce n-avem spirt să le dăm pe piele înainte de injecție dar prevenția e prima pe lista priorităților. Păi, nu e clar? Bolnavii știu deja cum stă treaba, ce ne facem cu cei sănătoși, dacă se îmbolnăvesc? Acuma nu mai contează că nu-i săpun la baie în spital, că ai vaccinul contra hepatită și, chiar dacă o faci, ești scos. Oricum oamenii sunt prostiți de niște fiare rău intenționate să-și pună întrebarea ”dacă vaccinul te imunizează pe viață, de ce e un pericol un nevaccinat?”. Păi cum să nu fie? Ia gândiți-vă, unul care nu are serul magic în corp îl face pe cel ce îl are să se îngrijoreze pentru el. Astfel, tot gândindu-se că inconștientul respectiv ar putea face boala cea înfricoșătoare, și gândindu-se cu multă iubire de aproape, își poate păcăli creierul că e de fapt vorba despre el, căci se îngrijorează ca pentru el însuși. Atunci, anticorpii formați se teleportează în corpul aproapelui, iar cel imunizat rămâne și fără anticorpi, și cu boala nevaccinatului, chiar dacă acesta nu avea de unde să o contacteze, fiind numai vaccinați în jurul lui. Mai sunt unii care spun că n-au de ce să facă vaccin împotriva oreionului, când conținutul lui poate provoca encefalită, că sunt boli prin care organismul se imunizează cu adevărat, că e un fel de luptă pe care el însuși o câștigă și că tot ce trebuie să faci este să îi dai organismului resurse sănătoase de vitamine și minerale, că nici soldații n-ar putea lupta pe front dacă ar avea la prânz pișcoturi și antiaglomeranți. Baliverne! Vă spun pe cuvânt, pe foaia pe care scria că vaccinurile sunt eficiente, de fapt pe partea cealaltă a ei, scria mare și clar că sunt sigure. Și-apoi, ia spuneți-mi, dacă un organism se teme de un oreion, nu e slab? Păi cum să nu vadă el encefalita ca pe o oportunitate de a afla cât de puternic e, ca pe o șansă de a fi încurajat că el poate răpune boli mai grave. Asta sunt și reacțiile adverse, formule de încredere în forțele proprii. Cât despre cei ce afirmă că provoacă autism, în calitate de specialist, îi sfătuiesc să citească mai bine prospectul, nicăieri nu scrie asta. Și dacă tot nu sunt convinși, îi invit respectuos să vizioneze reclamele noastre, pardon, adică ale producătorilor de vaccinuri. Acolo ar putea să observe cât de albe sunt halatele celor din reclamă, păi cum să nu ai încredere în oameni care se îngrijesc atât de mult de ei înșiși? Dacă n-aș fi deja imunizat pe vecie și după ea, le-aș face pe toate, dar sunt deja apărat de orice boală, singurul lucru care mă neliniștește este grija pentru cei sănătoși. Așa este, eu am făcut alte tipuri de vaccinuri, cu alți excipienți și alte tulpini, și nu cu șase tulpini de virus odată, dar eu am încredere în generația tânără că e mult mai puternică decât noi. Niște tembeli chiar sugerau că ar trebui făcute teste de imunitate înainte de administrarea unei tulpini de virus în organism, că poate nu ar face față, că cică ar putea să nu fie pregătit organismul unui nou-născut pentru a lupta contra unei boli, fie ea și atenuată, sau pentru contactul cu o anumită cantitate de substanțe chimice; că vor să știe cum amorțim virusul, că nu știu ce. Îi dăm o țuică, logic! Mai sunt niște speculații cum că mercurul ar fi toxic sau că substanțele chimice nu sunt testate îndeajuns, că nu se cunosc efectele pe termen lung, că dacă nu-s periculoase atunci de ce există o doză maximă admisă, că de ce sunt trecute efectele adverse la ”alte informații”, că de ce nu e trecută concentrația de substanțe chimice. Aiurea! De ce credeți că plâng bebelușii la naștere? Că se știu nevaccinați, de-aia! Le e frică, sărăcuților de ei. Păi cum să nu se simtă ei în siguranță în mâinile celor care au recoltat țesuturi din maimuțe, iepuri, fetuși avortați și altele, special pentru ei? Avem inclusiv semnăturile pisoiașilor de patru luni cum că sunt mai mult decât fericiți să-și doneze plămânul pentru binele sistemului medical. Păi cum să nu iasă ceva bun din suferința altor ființe? Ce, friptura nu-i bună? Oricum, stați linștiți că în timp ce le smulgeam celulele din corp, toți puii de animale priveau la desene animate. Noi nu putem să dormim noaptea de grija oamenilor, de aceea mergem la masaj în timpul zilei și ațipim acolo. V-am zis, e crunt să fii medic de familie, plus că trebuie să înveți foarte mult despre specializările medicale, ca nu cumva să-l trimiți pe cel cu genunchiul zdrelit la O.R.L. Vă zic, suntem niște eroi, și nu c-o spun eu, vă invit să priviți statisticile: 3 din 5 pacienți nu se mai întorc la noi în cabinet după ce le oferim tratament. Bineînțeles că apar și invidioșii care scornesc tot felul de zvonuri cum că nu avem de unde să știm dacă s-au vindecat, au găsit pe altcineva cu adevărat pregătit sau li s-a găsit un loc lângă alții tăcuți pentru perioadă nedeterminată, scorneli din astea. Oricum, vă promit că cu prima ocazie când voi redeveni copil am să fiu primul care-și face vaccinurile. Le fac pe toate odată. Ce, victime ale vaccinării? Unde sunt, domnule, fățarnicii ăștia?! Îi voi da în judecată pentru calomnie de gradul întâi și insultă grosolană. Criminali ce sunt, păi din cauza lor vin toate bolile, că le determină să vină să ne arate ele nouă, dacă nu le luăm în serios. Dacă am un mesaj de transmis celor care au plecat la vaccinare cu copilul sănătos și s-au întors cu el de nerecunoscut? Păi să fie siguri că nu au plecat cu altul, știu eu? Că se mai fac confunzii. Sau să se asigure că nu se preface de câțiva ani că e paralizat, știți, copiii tind să se-ntindă cu joaca. Una peste alta, conferința a fost un succes, culorile de pe ambalajele medicamentelor sunt mult mai prietenoase și mai jucăușe, toți participanții au votat în unanimitate că medicamentele, deși tratează doar efectul și cel mult ar putea ameliora simptomele și în nici un caz să vindece, cu siguranță că ele sunt singura metodă pe care o putem folosi pentru a rezolva o problemă pe care nu o cunoaștem cu adevărat. A fost ales și medicamentul anului, dar nu vă pot dezvălui identitatea lui, e o surpriză. E adevărat că a existat și un incident în ultima zi de conferință, ulterior celui care a avut în prim plan distribuirea de suveniruri, dar mai însemnat ca urmări – s-a declanșat o bătaie generală fiindcă nu am căzut de comun acord ce boală să poarte numele cui.

 

 

 

De ce pică para mălăiață și nu o plombă cu aromă de vanilie?

– Bună ziua, de ce protestați?

– Fiindcă nu știm să susținem. Și nici n-avem timp.

– Și pentru ce protestați?

– Corect este împotriva cui sau cărui fapt.

– Așa este. Deci?

– Păi noi protestăm împotriva celor care sunt contra părerilor noastre.

– Mai exact?

– Împotriva oricărei ființe care nu este de acord cu noi.

– În ce privință?

– În oricare.

– Și acum împotriva cui vociferați?

– Împotriva fructelor.

– Cum adică?

– Uite-așa. Ni s-a luat să tot vedem pomi cu crengi cocoșate de fructe, cine spune că asta le e menirea? Unde sunt drepturile lor? Cum e posibil ca în secolul douăzeci și unu să existe atâta presiune din partea societății asupra lor? Ce, nu pot fi meri dacă nu fac mere? Poate vor să facă altceva în viață, nu mere. Dacă vor să fie pom ornamental într-o curte cu gazon și piscină? De ce să nu aspire la ceva mai mult?

– Atunci nu mai sunt pomi, sunt copaci.

– Și cine spune că nu pot fi copaci dacă ei decid asta?

– Și cine spune că pomii și-ar dori să fie altceva?

– Noi, Mișcarea Poministă. Și nu începeți cu natura că imediat începem alt miting. Să ne arate unde sunt scrise legile ei, că prea se crede atotcunoscătoare. Chiar zilele trecute am înaintat o plângere împotriva acestei așa-zise naturi, ni se pare de neconceput încălcarea dreptului la libertate al tuturor, nu doar al oamenilor.

– Ce vreți să spuneți?

– Spre exemplu, de ce picăturile de ploaie sunt compuse din apă, ce norii nu și-ar dori să fie mai sofisticați și să care picături de limonadă? Sau cum ar fi o ploaie de caffe-latte? E?

– Mda…

– Chiar poimâine vom avea o paradă a rodiei în care vom protesta împotriva lipsei de simpatie față de drepturile PTGHT.

– Mai specific?

– Drepturile Pantofilor cu Toc De a se Considera Ghete și de a fi purtați cu șosete.

– Și pentru ce altceva mai militați?

– Pentru dreptul la liberă exprimare al soșelelor cu două benzi, dreptul unei jumătăți de a nu fi confundată cu cealaltă, dar de a putea pretinde, la nevoie, că este sora ei geamănă, dreptul piciorului stâng de a soma natura să-i răspundă în termen de douăzeci și cinci de zile de ce nu se află în locul piciorului drept, dreptul codului civil de a fi descifrat din motive comerciale, dreptul pantalonului de a primi răspuns la întrebarea ”cine a fost primul, nasturele sau fermoarul?”, dreptul gemenilor de a fi numiți frați leu sau balanță, după zodie, dreptul exprimării de a fi liberă să se supună tăcerii, dreptul dungilor verticale de a le numi pe cele orizontale ”niște obosite”, că prea stau întinse tot timpul, dreptul dungilor verticale de a se simți ofensate și a reacționa ca atare, precum și pentru multe alte drepturi pe care le considerăm vitale.

– Și cei pe care se presupune că-i reprezentați ce părere au despre toate acestea?

– Nu știm, nu i-am întrebat. Bine, am fost și ocupați.

Spectacol de caritate

Actorul Casian Junescu are nevoie de sprijinul nostru. Talentul lui a demisionat la naștere, fiind înlocuit în funcție de complexul lui Euțip. Deși complexul este foarte vocal și își dă interesul să fie cât mai prezent în viața lui Casian, din păcate nu este o influență tocmai pozitivă, spectatorii râd la drame și plâng la comediile în care joacă distinsul om de hartă. Cea mai reprezentativă operă a sa este chiar marea reușită de a se distinge de o hartă care nu avea nici măcar formă de corp uman. Cu toate acestea, bilanțul victimelor sale este absolut sfâșietor, aproape toți cei care i-au urmărit prestațiile s-au îmbolnăvit de jenatită cronică și, chiar și după aplicarea tratamentului, pacienții riscă o recidivă chiar și numai dacă-i aud numele. Asociația Sprijin pentru Suferinzii de ei Înșiși a sponsorizat apariția cuvântului ”aproape”, poziționat înainte de cuvântul toți, pentru ca nici chiar ”toți cei care i-au urmărit prestațiile„ să nu sufere atât de mult pe cât o face el, din cauze oarecum diferite. Ce-i drept, Casian are totuși un admirator, pe acrita Pocina Cuifac. Dânsa a avut amabilitatea de a ne vorbi despre complexitatea artistică a lui Casian Junescu: ”Tot timpul am fost fascinată de capacitățile lui Casi, chiar eu l-am încurajat să devină și scenarist și s-a dovedit a fi un succes total. Chiar și acum scenele pe care le-a cărat de-a lungul timpului sunt în stare bună de funcționare. Când s-a făcut autor a fost cel mai amuzant, toți credeau că strigă ”ajutor, ajutor!”, a fost pur și simplu hilarios. Însă consistența capacităților lui iese la suprafață când se deghizează în regizor, atunci calitățile lui de autor și actor intră în scenă și nu se mai opresc: se dezlănțuie însușiri nemaiîntâlnite, primește roluri mari, joacă premiere de trei ori, o nebunie”.

Facem un apel umanitar către toți oamenii de bine: donați în contul lui Casian Junescu câteva aplauze, pot fi realizate chiar și cu o mână, important este să fie reale, pe cele de pe banda audio le-a învățat pe de rost.

Comunicat de lesă

În cadrul congresului de la Maifâs, specialiștii în specialiști s-au întâlnit pentru a discuta problematici de interes major. Prima pe ordinea de zi a fost dezbaterea privind obligația tuturor ființelor de a exista numai conform normelor impuse de Societatea de Liber Consimțământ Silit. Potrivit reprezentanților acesteia, ființele nu au capacitatea necesară de a trăi fără acordul entității mai sus menționate. ”Este absurd ca oamenii să creadă că pot să gândească pe cont propriu, după cum bine știm cugetul nu este statornic defel, el umblă fără încetare și există pericolul iminent să ostenească. De aceea, organizația noastră non-poftit vine în sprijinul oamenilor care nu l-au cerut, ținându-le gândul în frâu, ca nu cumva să ajungă pe cine știe unde și să se piardă. Au existat cazuri în care gândul a întrecut orice limită iar ofițerii de la vamă au acționat imediat și l-au trimis în judecată sub acuzația de pătrundere fără drept pe proprietate privată de libertate. Noi urmărim ca astfel de cazuri să fie izolate, gândul nu poate să umble pe nicăieri fără un act de indentitate și un număr de înregistrare, ca mai apoi să fie verificat în baza de date. Dacă nu corespunde nici unei descrieri ar trebui să-și petreacă tot restul vieții în Centrul de Respingere Constantă”, ne-a declarat profesorul doctor Teorian Neconcludescu Dezmăț. Membrii Comitetului de Numire a Celor Pricepuți și-au exprimat îngrijorarea într-un mod profund, afundându-se până la brâu în sudoarea oamenilor muncii. ”Această tehnică de relaxare ne permite să identificăm pericolele care-i pasc pe cei care nu constată inexistența lor. Din cercetările noastre reiese că șaptezeci și patru la sută dintr-un total necunoscut de subiecți sunt expuși la primejdii pe care nu le-ar fi întâlnit niciodată cu ochii deschiși. De aceea, am identificat un număr de multiple soluții, printre care confecționarea de paie de publică folosință în vederea observării cu ceafa a bârnei din ochiul altuia. Această anagramă a binecunoscutei zicale ne-a fost dezvăluită de marele răstălmăciitor Mucea Copertescu. Bineînțeles că paiele au fost importate din Statele Uimite ale Alergicii, tehnologia fiind atât de avansată că s-a lăsat pe sine în urmă. E groaznic să nu poți deschide ochii de teamă să nu afli că ești un speriat ce nu s-a văzut”, ne-a comunicat în mod oficial și răscolit de îngrijorare Grijulian Generoseptici Nemaiputescu, inspector de nemaivăzute în cadrul Institutului de Prevenire a Răspândirii de Logică.

Autoritatea de Asediu a obținut toate aprobările necesare pentru implementarea proiectului Un pai pentru fiecare chior, asigurându-se că normele ecologice au fost îndeplinite. Achiziționarea paielor s-a făcut din fondul public, iar plata eșalonată a datoriei rezultată din acest proiect atât de necesar nu este importantă pentru actualii cetățeni ai țării, debitorii nefiind nici măcar prezenți în planul de extindere a familiei.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2rznwHf

Concediu fără termen de valabilitate

Un angajat devotat i-a solicitat șefului său o zi de concediu, în urmă cu patruzeci și opt de ore. Acesta din urmă, binevoitor cu timpul celor care lucrează pentru el, i-a oferit una dintre cele douăzeci și una de zile lucrătoare pe care i le pregătise special, chiar de anul trecut. Cine și-ar fi putut imagina ce urma să se întâmple? Întrebat unde își va petrece micul concediu, angajatul a spus că ”la o margine de lume, ca să fie mai ușor de găsit capătul vieții sale pământești”. Surpriza a fost mare atunci când l-au găsit fără suflare, atârnat cu fața la peretele din biroul său. Șocul a fost resimțit puternic de către colegii săi, unul dintre ei ne-a spus printre lacrimi: ”Am rămas uimit când l-am găsit spânzurat. Ieri, când l-am văzut măsurând funia, am crezut că e om de cuvânt și se duce să caute capătul zilelor, m-am gândit că se duce după celălalt capăt, că pe unul îl avea în mână. Însă, azi dimineață, am fost consternat să aflu că a fost neserios – a plecat după un capăt și s-a mulțumit cu nodul. Mi se pare dezolantă situația, vă spun sincer. Sau, ce să mai, e pur și simplu ridicolă. În primul rând, la fața locului nu s-a mai găsit nici măcar capătul pe care-l avea ieri în mână, cel al funiei. L-o fi ascuns de rușine, nu se știe, dar poliția a și demarat cercetările. Apoi, evenimentul s-a produs cel mai probabil noaptea, după ce toată lumea plecase. Așadar, nu tu capăt, nu tu zile, o dezamăgire totală, de ce să ne ascundem după deget?”. Polițiștii de la mimă organizată caută acum să stabilească cu exactitate motivul care l-a împiedicat pe colegul lor să exprime prin gesturi un cuvânt atât de simplu – ”onoare”. În ciuda comportamentului său deviant, angajatul nu a fost sancționat pentru dezinformare la locul de muncă cu privire la conținutul timpului liber și nici pentru mărturie mincinoasă în pauza de masă. Însă mărinimia patronului nu s-a oprit aici, angajatul primind în avans toate zilele de concediu rămase, în semn de solidaritate cu familia acestuia.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2pVrOb2

Mare brânză

Juriul a deliberat, brânza câștigătoare este Ulcica. Concursul a constat în parcurgerea celor cinci probe de virtute:

  1. Proba vestimentară – unde toate brânzele și-au etalat ținutele de primăvară, întrecându-se în prospețimea ambalajului;
  2. Proba de probă – încercarea moarte n-are – toate brânzele au fost invitate să sară peste micul dejun fără avânt (menționăm că micul dejun a fost amplasat intenționat la o distanță egală cu diferența dintre raportul calitate – preț);
  3. Proba ”Cine-i vaca?” – feliile participante au fost puse în fața unui șir de animale, printre care și vaci. Din păcate, nici una dintre brânzele premium prezente la concurs n-a reușit să distingă porcul de capră și nici vaca de pajiștea din spate;
  4. Proba ”N-ai tu treabă” a făcut deliciul concurenților – toți participanții s-au întrecut în scrierea pe ambalaj a datei de producție cu un creion fără mină. Este proba la care concurenții nu au putut fi departajați, toți au obținut punctaj maxim. Așadar, domnia datei de expirare a fost instaurată, iar cea de fabricație rămâne o surpriză;
  5. Proba de imaginație le-a dat bătăi de cap tuturor celor prezenți, a fost foarte dificil ca cineva să-și închipuie că oamenii sunt conștienți că au consumat mai multe diminutive decât lapte în ultimii ani.

Brânza Ulcica a fost decorată cu Ordinul Ugerelor de Aur, treapta întâi, scara Icter. Este singura brânză care a obținut titlul ”Valea-n bucate” de trei ori consecutiv, fiind medaliată și la concursurile internaționale de estetică și fotografie. Brânza Ulcica este produsă de o companie românească adusă cu barca de peste hotare. Ne bucurăm că pe plaiurile noastre nu mai este la modă gândirea retrogradă conform căreia vacile ar face brânza, nu companiile. Grupul Aisberg salută poporul român pentru inteligența de a fi în pas cu lumea modernă. Iaurțelul, brânzica și cașcavalerul produse de compania Smart Food România sunt compuse din ingrediente alese cu grijă, atent elaborate, mărturie stă schema de mai sus.

 

 

 

Distribuție fără contribuție

Deci joc de zici că nu-i adevărat. Dacă n-aș fi eu, ar fi scoase la vânzare toate scenele din lume. Roluri mari, domnule, roluri mari. Bine, mi se trage și de la rulourile bunicii, uite-așa, cât încheietura mâinii le făcea. Am debutat ca sughiț, toată lumea mă știa, eram inconfundabil. Însă de departe cel mai bun rol al meu a fost cel al unui nas înfundat, într-un spectacol de o justă profunzime. Bine, am avut și șansa de a colabora cu regizori din noul val, ceea ce m-a adus în fața unor experiențe nemaiîntâlnite. Spre exemplu, anul acesta a avut loc primul spectacol printre scaunele din sală, iar publicul a stat pe scenă. Cine și-ar fi închipuit că arta teatrală poate ajunge la un asemenea nivel? Ca să nu mai spun că cel mai mare succes l-am avut cu piesa ”Ușa-nchisă”. Spectacolul s-a jucat de fiecare dată cu ușa încuiată și nimeni nu a avut voie în sală. Succesul a avut un răsunet așa de mare că a trebuit să mutăm clădirea teatrului cu totul pe o colină pustie, aplauzele erau asurzitoare. Imediat ce am ajuns acolo cineva a scos boxele din priză și totul a revenit la normal. Am scris și câteva cărți, m-am gândit să fac ceva ca să nu mă mai ia somnul când citesc. Bine, nu am pretenții de scriitor, eu sunt vizionar la bază, la mijloc pilduitor de zei și pe deasupra mai sunt și premiat. Am luat și premiul Popel pentru cifrelatură, plecasem să-mi fac un sendviș, și dacă tot era în drum, am luat și premiul. M-am și mirat că l-am găsit din prima, era lângă muștar și mie-mi place mai mult să m-aud vorbind. Întorcându-mă la regie, că tot am pomenit de ea mai devreme, trebuie să vă spun că am lucrat cu profesioniști în toată regula, de la ei am învățat că fără un delfin viu pe scenă n-ai cum să vorbești despre frumusețea mării. Costuri mari pentru idei mici, ar zice unii, dar să știți că a fost dat un decret de lege prin care orice opinie legată de un act cultural (și nu numai) să fie emisă de către o persoană implicată, altfel se consideră o critică nejustificată și condamnabilă. Una peste alta, vă spun, nici nu e nevoie să mă vedeți jucând ca să vă dați seama că sunt un actor desăvârșit, e suficient să-i ascultați pe cei care mă laudă. Acum am un nou proiect semnat de cine avea pix la el în momentul ăla, ceva fabulos! Scaunele din sală sunt orientate spre ieșire și spectatorii sunt liberi să-și închipuie ce vor. Nu există scenariu, decor, scenografie, act artistic, lucruri din astea depășite. Publicul trebuie numai să vină la timp. Este un proiect în care cred foarte mult, el însuși mi-a promis că o să iasă super. Înainte să închei, doresc să vă invit la magazinul meu de citate colorate. Practic, e vorba despre un bol cu mai multe cuvinte pe care cu toții le-am rostit cândva, sau cel puțin le-am gândit. Este responsabilitatea fiecăruia să-și aleagă din urnă cuvintele și să le lege în felul în care le-a rostit. Uitasem să precizez, intrarea este liberă pentru câini de nevăzători, deoarece nu au voie înăuntru. Puteți veni și cu înghețată dacă o lăsați la noi în congelator și plecați. Și pentru că ați fost atât de simpatici și m-ați ascultat până acum, vă ofer două bilete la premiera piesei ”Un sac de aplauze”, în care rolul principal e jucat de secundar, iar cel secundar de minutar. Vă costă o sută optzeci și patru de lei fără taxa pentru valoare, deocamdată nu poate fi adăugată.

Sursă foto:

http://bit.ly/2maIsVH

Serviți o cafteluță?

Curtea Internațională a Drepturilor omului condamnă comportamentele deviante ale celor care solicită un loc de muncă pentru a-și întreține familia, este inadmisibil ca un om care muncește deja să intre în contact cu asemenea informații care îi pot deregla starea de comuniune cu frișcă. Acel om are dreptul de a se gândi la planificarea vacanței și nu la câte înghețate vede un copil la alții până ajunge să mânânce și el una. Zilnic se săvârșesc josnicii grave, iar organizația noastră își propune multe prin programele sale. Vrem ca oamenii să nu se simtă egoiști atunci când preferă să-și facă rău lor înșiși decât bine altora. Nimeni nu e obligat să trăiască mult, de ce să nu-și aprindă omul o țigaretă din oră-n oră? Omul are dreptul de a nu alege să reducă dimensiunea viciului său. Nu, domnule, omul năpădit de vicii nu este slab, ci doar un dulap încăpător. Toți cetățenii sunt plini de drepturi. Dumneata ai dreptul să trăiești de pe o zi pe alta, dânsul are dreptul să aibă câte mașini poftește. Dumnealui poate să fie mulțumit cu ce i se oferă, în timp ce dânsul are tot dreptul să hotărască cum și cât anume i se cuvine dumnealui să primească. Să fim cinstiți, săracul are tot dreptul din lume să se culce de foame și uneori chiar abuzează de el. De ce n-ar fi și bogatul liber să nu-i pese de lipsurile altora? Vedeți? toată lumea e mai plină de drepturi decât de necesități. Este o crimă să nu guști din paste în Italia, acolo pun și ou! Și e altceva, domnule, la ei cântă gâinile la mandolină și cocoșii clocesc idei. Plus că furculițele de-acolo au gust de căpșuni. Nu vă mirați, câțiva copii din România ar putea afla asta pe pielea lor, am înțeles că sunt câteva clinici medicale care chiar acceptă să-i trateze ca pe niște oameni, numai să achite integral costurile înainte de a începe tratamentul. Cineva spunea că cei din clasa muncitoare nu ar avea drepturi. Nu există așa ceva! Ei au dreptul penal și dreptul civil, amândouă parcă ar fi create special pentru ei, așa de bine li se potrivesc. De fapt și de drept, societatea modernă este orientată spre evoluție, așa am reușit să ne îndepărtăm atât de mult de responsabilități. Practic, singura datorie pe care o mai avem este la bancă. Și nu, nici măcar nu se află în cutia de valori sub formă de datorie morală. Dar oamenii pot să spună una și să facă alta, noi îi susținem, e dreptul lor, nu?

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2lYOjJP

Ecuația necunoscutei fatale

x

Bună ziua, noi cercetări au fost efectuate în cazul tânărului de perspectivă găsit fără suflare în locuința sa săptămâna trecută. Conform specialiștilor de la crimă organizată, morcovul găsit în mâna tânărului nu este un simbol al vreunui cult satanic, fapt confirmat și de Wikipedia. Mai mult decât atât, tânărul se pare că avea preocupări culturale, studia foarte mult lucrurile despre care se spune că sunt interesante și importante. Ciupel Trifoiu era un tânăr la locul lui, așa ne-a spus chiar și colegul lui de bancă din liceu. ”Îmi amintesc că-mi spunea des : am morcovul, dacă mă ascultă la chimie chiar dacă am două note?” , ne-a declarat tânărul, ajuns aproape adult, printre lacrimi. Ele puteau fi de crocodil, dar până nu-i va măsura cineva lacrimile, nu ne putem da seama dacă chiar așa erau. Mai există și problema vârstei, ce tip de crocodil era, matur sau pui, nu putem să lansăm opinii fără o bază reală, avem o responsabilitate față de cei care ne urmăresc zi de zi. În altă ordine de idei,  vecinii nu au auzit nici un zgomot din apartamentul lui de când s-a mutat în bloc, cu excepția zilei când a primit niște ochelari virtuali care-l ajutau să-și închipuie că se bucură, atunci a scos un chiot de s-a auzit și la P3, unde, din câte se spune, la etajul unu stă un domn care a aflat în somn că în interiorul lui se află închisă o doamnă. Știrea nu a fost încă verificată, însă poliția și procuratura au intrat pe fir și sperăm ca în zilele următoare să aflăm și adevărul care ne interesează pe toți: cine e doamna aceea, de ce nu a țipat dinăuntrul individului când acesta se afla într-un loc public populat, dacă l-a văzut cineva pe respectivul încercând machiaj de sculptare, dacă nu îi este rușine de o doamnă când face baie dezbrăcat, dacă i-a oferit o floare de întâi martie, dacă a întrebat-o cum o cheamă înainte să se gândească dacă e cel mai bun lucru să se transforme în ea? Toate acestea și multe altele într-o ediție specială. Luăm un minut de publicitate și ne întoarcem la știrile care contează. A, era să uit, polițiștii au descoperit cauza morții lui Ciupel Trifoiu în istoricul accesărilor de pagini, se pare că tânărul căutase pe motoarele de căutare mai multe variante: îmi e foame? ce să mănânc, ce mănâncă un băiat de douăzeci și opt de ani, ce mănâncă un băiat de douăzeci și opt de ani din Ialomița, ce ar putea să mânânce un băiat de douăzeci și opt de ani din Ialomița? Cu ultimele puteri, după opt zile de căutări, băiatul a încercat o ultimă variantă: ce poate mânca Ciupel Trifoiu, bărbat de douzeci și opt de ani, din Ialomița, strada Cunoașterii Online, bloc 22, scara Z, apartament 21, care a avut oreion la 4 ani. Internetul nu a generat nici un rezultat și tânărul a decedat în urma înfometării. Internetul este anchetat în stare de libertate, sub acuzația de omor din culpă. Părinții au suspectat că ceva este în neregulă fiindcă nu mai primiseră un ”îmi place” de la el de câteva zile. Îndurerați, aceștia i-au adresat internetului câteva cuvinte: ”Netule, îl cunoști de când era puștan, i-ai fost alături zi și noapte, tot ce știa, aflase de la tine, cum de nu l-ai ajutat și de data asta? Nu ai suflet dacă nu trimiți acest mesaj măcar unui prieten din listă”.

Concursul național de ambuteiaj artistic

desen-minimal

Auzi, eu înot în franceză de la patru ani, am și-o diplomă pentru trei vise consecutive în spaniolă, fără subtitrare. Am primit la Stockholm premiul de excelență pentru cea mai îngrijită cocoașă și ies bine în poze și cu ochii închiși. Arăt ca o cârpă umedă de la aplecarea pe care o am pentru arte atât de subtile că doar eu le pot confirma existența. Am patru personalități diferite de mine, asta înseamnă că pot să stau la patru birouri diferite în același timp. Hai, nu te supăra, așa vorbesc eu, de parcă aș avea de ce să te-ameninț. Uite, dacă vrei îți povestesc cum am ajuns să citesc în stele după amiaza. Abia mă întorsesem în țară, fusesem în vacanță să absolv o facultate, puteam s-o și absolvesc, dar n-aveam schimbat. Îmi făcuse o rudă de-a mea dintr-o viață anterioară o invitație, cică să vin negreșit unde-a picat cireașa aia amară din pom de n-a observat-o nimeni. N-am apucat să o întreb care era locul cu pricina, am luat primul avion personal și am tulit-o, și-așa întârziasem la o petrecere și mă plictiseam teribil. Am ajuns în locul în care visam să ajung când aveam insomnii, cu un decalaj de câteva cupe de înghețată – dobitocii de la aeroport n-aveau covor bej așa că am fost nevoită să închiriez din mers un sătuc de prin apropiere. Nu-i problemă, am fost bine primită. Tu știai că și țăranii au dreptul să respire? Mi-am dat seama de asta din prima, țoți răsuflau în timp ce alergau din calea avionului de parcă era obligatoriu ca ei să trăiască. Mi s-a părut cam nepoliticos și autoritar, dar de, eu eram oaspetele, ce puteam să mai zic? Bine, aș fi putut să le scot ochii că le-am asfaltat ulița instant, dar sunt o persoană de onoare, de data asta au scăpat cu un avertisment, o nimica toată, o taxă de drum pentru fiecare picior în parte. Serios, nu le-am făcut și pentru mâini, mă gândesc că dacă se îmbată la birt merg în patru labe prin șanț, nu pe drum, și n-ar fi etic. A, ghici cine m-a sunat cât am dat puțin ocol ca să se asfalteze ulița. Aia cu care nu mai sunt prietenă bună. Nu, că nu voia să ne împăcăm, m-a anunțat că e musai să ajung zilele astea la tribunal că cică se pronunță sentința. E, cum nu știi?! Am dat-o în judecată fiindcă și-a făcut unghiile la fel ca mine. Nici nu vreau să aud asta, le-am spus și judecătorilor, nu-mi pasă cât de mult durează să demonstrez că eu mi-am tatuat prima bișoni cu pălărie siclam pe unghii, important e să se întâmple cât mai repede. Deja au trecut zece ani și mi se pare suficient. Le-am și zis, ce-mi tot spuneți mie că nu se mai pot amâna alte procese, ce, am eu vreun magazin de dovezi și l-am uitat închis, sau ce? În fine, niște încurcă lume, o tot țineau pe-a lor, cu nu știu ce cazuri de executări și oameni scoși în stradă până la pronunțare, că n-au unde să mai intre și alte procese, că trebuie și ei să se odihnească o dată la zece zile, că numai eu am sute de astfel de acțiuni în instanță, că mai sunt destui asemeni mie, că mai sunt și alte probleme în oraș și că dacă nu-s ale mele nu înseamnă că nu sunt importante. Hii, tre’ s-o tai, trec prin Viena să-mi ridic clătitele, că se răcesc, și-apoi fug la miting. Nu se mai poate, domnule, cu hoții ăștia, trebuie să-i oprim! Cu oameni ca mine dăm înainte, că nu m-am școlit degeaba pe-afară ca să aduc știu-cum-ul în țară. Jos guvernul, jos hoția!

În ultimă instanță

sala-de-judecata

Domnule procuror, vă asigur că sunt stăpân pe mine, aprope că mă subjug, nu alta. De aproape opt ani, în fiecare dimineață îmi ordon să am obraz. Credeți-mă, îmi dau ascultare ce nu s-a văzut, de auzit nici nu mai vorbesc. Pe onoarea mea, chiar săptămâna trecută m-am pomenit, țineți-vă firea, nu cu un obraz, ci cu doi. Da, doi! Așa de sârguincios sunt. Pe unul l-am pus bine, la loc sigur, iar pe celălalt l-am dus la o expoziție de artă contemporană pentru nevăzători. Acuma, în privința acuzațiilor ce mi se aduc, țin să precizez că uneori, deși îmi sunt devotat și veșnic supus, se întâmplă, fără voia mea, firește, să înțeleg greșit poruncile. De pildă, aveam un văr care lucra ca animator la morgă, ținea niște spectacole de-ți tăia respirația de la început și până la sfârșit. El, fiind timid din naștere, nu sulfa o vorbă fără acordul meu. La un moment dat mi-am luat ca sarcină să-l dezgheț nițel, adică să curgă apele pe el mai cu folos. Păi ce credeți, eu am zis, eu am auzit. M-am înfățișat numaidecât în fața lui, l-am asigurat de bunele mele intenții, dar când să trec la fapte, în loc să-i încolțesc încrederea în sine, i-am ofilit unicul vlăstar de nădejde. Prin urmare, pesemne că un lucru asemănător s-a petrecut și în dimineața zilei de miercuri, anul curent, luna precedentă; altminteri nu pot pricepe cum de s-ar fi putut întâmpla o grozăvie ca aceea. Pot să și jur, deși eu nu-mi iau angajamente în pauza de masă, că mi se-ntâmplă neprevăzuturi tocmai când nu mă aștept să le mai văd.

– Domnilor, poate părea mult prea clar, dar distinsul nostru învinuit nu duce lipsă de nimic, ba chiar aduce lipsuri pe unde se duce. Așadar, cer să ca instanța să se pronunțe în lipsă.

– Peste putință, dânsul este aici, de față, domnule procuror.

– Onorată instanță, o fi dumnealui de față, dar vorbește de parcă și-a trimis spatele să ne zică vreo două. Cer să fie audiat și ultimul martor și apoi să faceți cunoscută hotărârea.

– Dar cum, așa pe loc?

– Păi cum altfel, faptele nu se săvârșesc la fel? Și-apoi domnia voastră știe la fel de bine ca oglinda dumnealui ce-i poate pielea. Haideți, domnule judecător, n-aveți ce cântări când la mijloc sunt purtări de nimic.

– Pronunțarea nu se poate face decât în prezența reclamantei, și mă rog de ce n-a binevoit să ni se alăture?

– După cum prea bine știți, a fost reținută cu treburi ce nu suportă amânare.

– Și ce fel de treburi ar fi acestea?

– Ei, ce treburi… unele de înaltă importanță.

– Asta-i bună, dar cum își permite să lipsească la procesul intentat chiar de dumneaei?

– Îi este imposibil să fie prezentă, domnule judecător.

– Și ce-o reține?

– V-am spus, chestiuni de înaltă importanță.

– Anume?

– Dacă insistați să intrăm în amănunte ca la noi acasă, aflați că dânsa se află pe umerii unora dintre noi.

– Domnule procuror, vino-ți în fire, aici nu-i spectacol umoristic, n-oi vrea să-mi spui că reclamanta intentează procese la care nu poate participa fiindcă schimbă becuri prin case cu tavan înalt.

– Nicidecum, domnule judecător, dumneavoastră ați deschis acest registru comic, eu sunt cât se poate de serios.

– Zău? Atunci ce răspuns e acesta? Sau lucrează la circ, că nu-i nici o rușine?

– Onorată instanță, permiteți-mi și mie, ca acuzat, să mai spun câteva vorbe.

– Desigur, domnule Ghiftucea, ai cuvântul.

– În primul rând, să stabilim din capul locului: situația îmi este neclară. Sau poate tuturor ne este la fel. Reclamanta mă cheamă în instanță însă nu ia parte la proces. Ba mai mult decât atât, nimeni nu a văzut-o încă la față și mă tem că ea nici nu există. Recunosc faptele care mi se impută, dar nu înțeleg cum poate avea loc un proces fără prezența unicului acuzator. Domnule procuror, dumneata pe cine reprezinți?

– În primul rând onoarea.

– Lasă, lasă… știi dumneata la ce mă refer.

– Eu nu reprezint decât justețea faptelor, domnule Ghiftucea.

– Iar faptele sunt determinate de împrejurări, iar în cazul de față chiar de unele care îmi sunt favorabile. Am martori că nu pot răspunde de faptele mele chiar și-atunci când cineva întreabă de ele. V-am mai spus, confund binele cu răul, uneori seamănă atât de mult că nu se pot deosebi.

– Ascultă musiu Ghiftucea, dumneata, ca și cei din sală, habar nu ai că toți am fost citați atât în calitate de părți vătămate, cât și de vătămători.

– Ce tot spui dumneata acolo, domnule procuror? Vasăzică dumneata erai reclamanta.

– Nicidecum, domnule judecător, reclamanta nu se poate afla în sală fiindcă se află peste tot, apasă pe umerii noștri până când pieptul pe care-l scoatem trufaș înainte se înmoaie și trupul ni se încovoaie pentru ca ochii să poată privi înăuntrul nostru, cu capul plecat, cum se cade. Aflați, onorați participanți, că singurul martor adevărat al acestui proces este bunul simț. Poftiți, faceți cunoștință cu el. Nici eu nu-l văzusem realmente până astăzi. Iar cea care ne acuză este propria noastră vină, ea ne-a adus laolaltă. Iată-ne îndreptând degetul spre Ghiftucea fiindcă în timpul acesta n-am avut demnitatea de a făuri exemplul pe care am dori să-l urmeze. Cum să ne urmeze el, Ghiftucea, când îi vorbim despre calea dreaptă în loc să-i arătăm ce bine se pășește pe ea? Cum să ne facem drum din vorbe, când nici măcar printre ele nu se poate face unul!?  Așadar, înaintăm în gol, acolo se vede că ne-ndreptăm. De oriunde-am veni, pare să fim mult prea departe de-acolo. Undeva jos, căzuți, decăzuți. A tăcut și Ghiftucea, e mulțumit că nu-i nimeni mai breaz. Așa, tăceți cu toții! Hei, dar ce-i cu mutrele-astea triste, doar suntem de tot râsul.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2ik1Xrz

Cerere în căsătorie

buchet-de-flori-desen

Sunt nebun după tine – bine, și în fața ta, și în lateral, dar mai ales de-a dreptul. Aș fi nebun și dedesubtul tău, însă nu am primit aprobare pentru a săpa atât de adânc în inima-mi plină de tine. Te știu de când căutam să mă cunosc, totdeauna mi-ai fost alături. Uite, m-am așezat în gem de caise, în genunchi era prea convențional. De ce crezi că apari în toate poeziile mele? Niciodata n-am scris pe vreo foaie fără să te adaug și pe tine. Știi, nu știu ce m-aș face fără tine, probabil arheolog; aș dezgropa trecutul și l-aș reface bucățică cu bucățică doar ca să-ți semene leit. Iată, imaginea unei lumi perfecte! Am închiriat aleea asta ca să-mi pot exprima sentimentele în intimitate. Peste tot pe unde mă duc lumea mă-ntreabă de tine, cum să nu te prețuiesc mai mult decât viața însăși? M-am gândit bine, numai cu tine pot merge peste tot și tot timpul fără să mă plictisesc.

Și după ce-i spun toate astea voi porni curcubeul electric. Am repetat de patruzeci și patru de ori și acum o știu pe dinafară.

– Ce ziceți, domnule primar, am șanse să spună da?

– Cu toate că cererea în căsătorie e o certă declarație de dragoste, mă tem că este imposibil să te căsătorești cu numele dumitale.

– Ia te uită grozăvie!? Da’ cum vine asta? În lumea în care oricine poate pretinde dreptul de forma un cuplu și cu o verandă, dacă așa consideră că simte, dumneata îmi negi dreptul la fericire?

– Nici pe departe, domnule. Însă nu te poți căsători cu numele dumitale.

– De ce, dacă e tot ce-mi doresc?

– Pentru că ești deja căsătorit. Sfârșește pe cale amiabilă căsătoria încheiată acum opt ani și apoi te poți prezenta la mine.

– Asta e peste poate, nu mi-a călcat niciodată strâmb, ne-am înțeles nemaipomenit în toți acești ani.

– Și-atunci, de ce vrei să te recăsătorești, și mai cu seamă de ce cu propriul nume?

– Of, mă face să fiu convins că exist, să mă simt special.

– Bine-bine, dar dumneata ai un nume atât de comun.

– Nu asta e important, ci faptul că e al meu.

– Să zicem că aș putea încerca să te înțeleg, dar în privința căsătoriei nu pot face nimic până când nu vei deveni singur din punct de vedere civil. Trebuie să desfaci căsătoria încheiată cu doamna Mimi și asta e tot.

– Doamna? Dar nu e o femeie.

– E un bărbat? Dar cum a fost posibilă una ca asta?

– Nu, nici măcar. E vorba amorul propriu, așa-l alint eu: Mimi.

Balivernatorul de Plecația

fiecare-si-sapa-groapa-cine-si-sapa-singur-groapa

Jur că n-am nici un fel de amestec, habar n-am unde face următoarea vizită. Eu sunt om de onoare, fac promisiuni numai dacă nu e nevoie de ele. Să-ți spun sincer, nu obișnuiesc să fac confesiuni decât în interes de serviciu. Încă de mic mi-am descoperit chemarea, mi s-a întâmplat să aud voci tocmai când puneam la murat gogonate. Toate mă strigau în cor, pe numele mic, fiindcă pe cel mare i-l dădusem unui amic să mi-l țină și plecase cu el. Bine, el zicea că mi-e văr, dar eu nu l-am crezut până când nu m-am întâlnit cu el la cimitir – mă privea sobru dintr-o poză mai veche. Toată ziua s-a purtat destul de rece cu mine, așa că n-am mai vorbit cu el de-atunci, el cu mine nu mai zic. Pe vremea aia eram BR pentru Finlanda și Suedia, zi de zi le povesteam oamenilor cât de inventive sunt popoarele acestor două țări. Spre exemplu, finlandezii sunt primii din lume care au construit un sistem ce transformă o declarație într-un record mondial. Sistemul nu numai că este invizibil, dar a și fost testat de mai mulți oameni de știință care încă nu s-au născut, și care, conform aceleiași surse, au obținut progrese inimaginabile în domenii pe care nu oricine le poate stăpâni. În schimb, suedezii nu s-au lăsat mai prejos și au fost singurii care au reușit să numere corect până la infinit, din 3,2 în 3,2. Știrile au fost de un succes teribil, toți capsecii au suflat în foaia virtuală de zici că era goarnă, nu alta. Ce de mai ecou! Așa am fost proclamat Balivernator Senior de relații pudice și interfasonale. Mai multe ponoase am tras câtă vreme am fost Balivernator Regulat pentru Casa de Ajutor Echivoc. Adică am dus-o bine cât eram la biroul central, pe urmă am fost detașat fiindcă eram prea relaxat. În sfârșit, faceți cum credeți, le-am zis, că și eu cred ce fac, altfel n-aș spune ce n-a văzut realitatea nici în filme sf. Aș putea să-ți spun mai multe despre mine, dar în fine, asta-i altă poveste. Madam Răposelia trebuie să sosească din clipă-n clipă, eu zic să nu ții neapărat s-o cunoști personal. Mă uit la tine, te văd tânăr, nu cred că are în plan să-ți facă vreo vizită. De când sunt Balivernator de Plecația am rău de-adâncime. Ca să nu mai zic că vara, când e vremea de coasă, intru-n fibrilații. Dar ce pot face? cineva trebuie să-i curețe și ei imaginea, că prea intră de-o viață nepoftită în casele oamenilor. Du-te cu Dumnezeu, și te sfătuiesc ca pe viitor să nu mai fii curios în privința asta. Fii înțelept și ascultă un balivernator bătrân și obosit. Eu îți vreau binele, te rog să mă crezi… dacă nu, te conving.

Sursă foto:

http://bit.ly/2fCCB4N

Suspans printre pereții adormiți

politistul-cel-istet-sau-focul-cel-rece

Stimată ureche,

Am înțeles de la un domn care se baza doar pe una cum că numai cei ca el cască gura la mine. Eu aș dori să știu cu ce drept surata dumitale îmi întoarce spatele. Nu e vina mea că sunt celebru pentru că am eșuat ca anonim. Îți adresez această scrisoare deschisă, chiar dacă va trebui s-o împăturesc pentru a ți-o trimite. Trebuie să mă ajuți s-o înduplec, ai putea să-i spui că sunt amuzant, sigur o să râdă. Ascultă-mă, doar pentru că am scris două cărți nu-i musai să știu să citesc – sau să am habar ce e-n ele. De unde a apărut atâta responsabilitate pe umerii mei nu pot să-mi explic. Ar fi și culmea să mi se ceară talent la ora asta, de parcă eu ți-aș fi cerut ție să treci pe la filarmonică mai des. Nu toate urechile au simț muzical, iaca nici eu nu trebuie să fi făcut ceva efectiv ca să-mi pot însuși merite. Ca să-l citez pe poetul meu preferat ar fi fost necesar să-mi fi plăcut vreunul? Fie vorba-ntre noi, mie nu-mi place nici să scriu, și nici să citesc. În schimb, ador să dau autografe. Am auzit spunându-se că gloata se dă în vânt după lucruri fără substanță mai ceva ca pleava. Mie-mi convine că lumea crede ce aude, nu ce vede. Așa am ajuns să mă număr printre eroii moderni ai patriei, arătând cu degetul spre alții. Aici, stimată ureche, sunt total acoperit, am strâns atâtea mâini murdare că și dacă le-aș pierde pe-ale mele tot aș avea cu ce să le arăt oamenilor ceea ce pot vedea și singuri. Mi-au rămas umbrele lor, sunt așa de negre că se văd și pe-ntuneric, au o beznă aparte. Auzi, ține tu mâinile astea două până mă scarpin cu ale mele în creștet, mi-e că iar le scap din vedere și mai apare vreo carte. Nu mă uita cu ce te-am rugat, am nevoie de sora ta, ca ceea ce contează să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă.

Al tău devotat șoptitor,

Maineșănseanu Hodină, agent de afânare.

Sursă foto:

http://bit.ly/2f6vgx4

Academia de leșin cu stil

cap-patrat

Bun venit, dragile mele! Așa de dragi îmi sunteți că-mi vine să mă trec în testamentul vostru cu mâna mea. Ne-am adunat aici fiindcă n-a fost nevoie să căutăm loc în altă parte. Sunt convinsă că sunteți nerăbdătoare să începeți cursurile academiei noastre și sper că veți înțelege cât de important e să ne lăsăm purtate de eleganță chiar și atunci când cădem de la etaj. Primul modul al activității noastre se intitulează ”Codul bunelor frapiere” și este un fel de introducere în lumea rafinamentului premium. Dar să nu credeți că nu ne-am gândit și la impactul social pe care îl putem avea; de aceea, 0,1 % din încasările efectuate prin intermediul porumbeilor călători zboară direct în contul Asociației pentru Reabilitarea Psihică a Femeilor ce nu își pot Permite Tatuaj Dentar. Programele noastre de într-ajutorare se desfășoară pe multiple niveluri și astfel se justifică taxa noastră mai variabilă decât dobânda sau vremea. Spre exemplu, o campanie umanitară are loc chiar în aceste clipe în Burkina Faso unde sute de oameni participă la Conferința Internațională pentru Ridicarea Stimei de Sine Deasupra Capului. Dacă doriți, în pauza de masă, cea dintre felul patru și cinci, vom putea iniția o videoconferință cu profesorul Eulian Egolianu, aflat la fața locului, care ne va vorbi despre beneficiile gândirii pozitive în mijlocul unei familii flămânde. După cum probabil intuiți deja, cursul nostru este complex și atinge foarte multe aspecte, de la responsabilitate socială până la arta de a comanda ceai fără ochelari de soare pe nas. Am inclus în programa noastră și discipline mai puțin cunoscute, dar deplin acreditate, cum ar fi: Compromiterea cu onoare, Schematica discursului tăcut, Introducere în Ieșitologie, Bazele Nepăsării și multe altele. Chiar zilele trecute îi povesteam unui zid cum am reușit să obțin atâtea premii în domeniul comunicării și relaționării. Așadar, aveți la dispoziție toate resursele pentru a finaliza cursul cu succes, avem și un psiholog renumit, dedicat oricând cerințelor voastre, odată a reușit să trateze un om răpit de prietenii lui în Irak; deși trauma era destul de adâncă, profesorul doctor Dilet Antte a reușit să scoată la suprafață echilibrul emoțional al pacientului cu ajutorul unui vechi amic, un grande senior vidanjor. Acum vă invit să facem un tur al Academiei, o mică plimbare prin sălile de curs. Aici avem un mic muzeu al Bunului simț, prost organizat, e drept, dar n-am avut decât unul și persoana care l-a uitat aici era cam împrăștiată, iar noi am vrut să recompunem cadrul natural în care s-a scris istoria lui. Vom păși în câteva momente în ceea ce noi numim Laboratorul de bronzat păreri, în spatele acestei tehnologii de ultimă generație – toți desecendenții ei au decedat la asamblare – se află un efort enorm depus pentru a le arăta celor mai optimiști dintre noi partea mai întunecată a paharului gol. În dreapta scărilor se află Aula Magda, consultantul nostru în materie de praf și implementare de făraș 360. În spatele ei sunt ușile care dau în sala mare, că în cea mică n-au tupeu fiindcă-i mai arțăgoasă și le-o taie din scurt, și știți cât de sensibile sunt ușile pe partea asta. Ar urma acum etajul superior, dar are un aer de privitor de sus și nu primește vizite.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2etTfmV

Drama lui Pledoarian

picatura-de-apa-desen

M-am împrietenit cu văr’ meu de când eram mic. Bine, şi el era mic, dar un pic mai mare decât mine. Ne-am înţeles de minune din prima, mai ales că amândoi am învăţat să vorbim destul de târziu. Primele cuvinte le-am spus într-o seară, apoi ne-am trezit că vorbim în fiecare zi. Pe la cinci ani mi-a spus o mătușă că vorbește gura fără mine, eu i-am zis că e văr’ meu, dar ea o ținea una și bună. Îl rugasem și eu să se țină de cuvânt, dar el n-a putut să facă altceva decât se țină de al meu, că el n-avea. Chiar și-așa, văr’ meu mi-e prieten bun și în zilele noastre – că e marți sau poimâine, noi le ținem la comun, nici n-are sens să le-mpărțim că ies mai puține. Chiar alaltăieri mi-a cerut să-mi dau cuvântul de onoare; i l-am dat pe loc, și, ce crezi, l-am mai văzut de-atunci? Cine știe pe unde mi-l spoiește cu neobrăzări? Nici nu v-am spus că-l cheamă Dinprincipiu, și nici că e instalator. Treaba e că nu vrea să priceapă că ulcioru’ nu merge de multe ori la apă, o să i se înfunde la un moment dat. E trist că nu știe meserie, și nici meseria nu-l știe pe el, ba chiar se jură că nu l-a văzut măcar în treacăt. Tragedia e că nu-i pot vorbi fățiș despre asta, e alergic la adevăr, a-ncercat un vecin să-i spună că douăzeci și două e oră de liniște și a fost groasă de tot: i-au ieșit șapte ghebe pe frunte și-o mânătarcă-n călcâiul stâng. A doua zi dimineață l-au găsit cu picurat de vânt – nu vă mirați, la câtă risipă se face, nu-și mai permite nici vântul să verse nimic. Da’ n-am încotro, nu pot să chem pe cineva care se pricepe, nu vreau să-mi supăr cel mai bun prieten. Totuși, nici vecinu’ de jos nu mai suportă să-i plouă din tavan. Degeaba i-am făcut cadou pelerină de ploaie cu căței, zice că oricum le miroase blana urât când se udă. Eu i-am spus că un om cu imaginație bogată are mai multe șanse să fie fericit în orice condiții, dar el pur și simplu se opune bunei conviețuiri, zice că n-are cum să-și închipuie că nu-i cade apă în creștet când se aranjează în oglindă. I-am făcut comadă de oglindă pentru hol, dar zice că-n baie se vede mai clar cărarea cea bună. De mutat, n-am cum să mă mut, reparația n-o pot face, că vine maestrul Dinprincipiu și vede c-a umblat altcineva la țevi, iar vecinul nu se lasă convins că nimeni nu-i perfect, nici măcar conducta de apă rece. Ce viață amară, ce om neînțelegător!

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2d8SIFI

Calea carpetei

sesiuni-de-yoga

Ieri am fost în Guadalupe să dau un inverviu unui ziar care nu există, e noua modă, toate vedetele mari o fac, chiar dacă eu am fost prima. Acolo există o cultură  a izoprenului nemaiîntâlnită, modul unic în care se derulează pe podea dezvăluie cele trei laturi ale ființei umane: față, verso și profil. Am reușit împreună cu surorile mele de meditație să încercăm marea cu degetul unei prietene care nu era cu noi. A fost un sentiment nemaipomenit, să ai o întindere nesfârșită de albastru la degetul mic, îți dai seama? Bine, era cel arătător, că pe cel mic l-a ținut strâns hoțomana. Seara am purtat tricouri purpurii ca să alungăm foamea din mijlocul familiilor de sărmani care ne cărau bagajele peste tot pe unde mergeam; ce să facem, trebuia să ne asigurăm că nu ne pierdem energia pozitivă, nu? Eu am avut o prietenă pe care a furat-o gândul pe o plajă și nu știu dacă am s-o pot revedea vreodată. Săraca, tocmai fusese premiată de Clubul Coloratorilor de Karmă (CCK) pentru merite deosebite: a trimis nu mai puțin de treizeci de valuri de optimism către doi bărbați care se înecau. Bineînțeles, reușita ei n-ar fi fost posibilă fără aportul salvamarilor prinși în hora armoniei pe mal. Tabăra de concentrare din Fiji chiar m-a făcut să înțeleg că dacă mergi înainte te îndepărtezi locul în care te aflai. Acolo am cunoscut oameni extraordinari, care pentru doar câteva mii de euro te fac să te simți un om mai ușor, ca și când ai pluti. Pentru ca armonia să se poată stabili, este necesar să-ți așezi gândurile în formă de dune turcești, corpul să se afle la patruzeci și nouă de grade latitudine vestică față de două tufe de măceșe și, poate cel mai important, înainte de toate, să faci kiteboarding numai după ce ai servit asana cu pâine din mazăre. Mă bucur enorm că am ales calea autocunoașterii prin izopren, acum mă pot saluta liniștită pe stradă, deja am devenit cea mai bună prietenă a mea. Și cred că am devenit sufletul meu pereche, serios! N-ai idee câte aveam în comun cu mine și nu știam. Mulțumesc izoprenului pentru tot!

PS: Pasiunile mele sunt topping-ul şi spălătoriile.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2cLT7yV

Şoc şi groază

Crime Scene at the beach

Crime Scene at the beach

N-a fost o zi ca oricare alta, ci una care va rămâne sculptată în inimile tuturor celor prezenţi. La început, totul părea să fie aşa cum toţi se aşteptau: soare, plajă, valuri şi multă bună dispoziţie. Nimic nu părea să anunţe tragedia. Un cearşaf aici, două prosoape dincolo, ce să mai, o veritabilă pictură de lux. Unde mai pui şi chiştoacele şi gunoaiele din plastic, mai murdare decât cei care le-au adus? Normal că nu ştii, că n-ai unde. Nu te-ai întrebat de ce le e atât de greu unora să strângă după ei? Chiar dacă ai făcut sau nu asta, răspunsul e: pentru că gunoiul atârnă mai puţin decât nesimţirea celui care îl aruncă şi a celui care se face că nu vede, la un loc. Aşadar, e cantitate neglijabilă. Dar nu despre asta e vorba, aici discutăm despre ceva cu adevărat uluitor. Marea era aproape albastră, cu tot cu algele verzi din ea, vântul adia cât să-ţi mângâie căutătura. Ici colo câte un animal cu două picioare considera că cea mai minunată privelişte e moaca lui încadrată într-un dreptunghi. Era şi unul care încerca să fotografieze briza, dar a dispărut din imaginaţia celui care îl proiectase acolo, locul lui fiind luat de un ştiulete muiat în apă clocotită. În acest peisaj de basm, larma celor mici curăţa priveliştea cu sunete calde ca razele de soare şi voioase precum clopoţelul ce anunţă pauza cea mare. Deodată, un icnet puternic stăpâni toată suflarea: castelele de nisip se prăbuşiră, găletuşele fuseră luate de val, lopăţelele se înfipseră în nisip şi timpul se opri. Curând se făcu cerc în jurul năpăstuitului, babele spuneau vorbe de deochi, unii înălţau rugăciuni, alţii asistau pur şi simplu înmărmuriţi. Un bărbat trântit la pământ abia dacă mai răsufla, ţinându-se cu ambele mâini de fluierul piciorului. Nimănui nu-i ardea de cântec, un om se zbătea între viaţă şi moarte. Şedea lipit de nisip şi parcă toţi simţeau dorinţa lui arzătoare de a se ridica în picioare, le fâlfâia pe la urechi fiecare zbatere a lui, fiecare trântă cu destinul. În opt minute şi trei secunde sosi salvarea; medicii au fost rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire, cu toate că rănitul avea un abdomen ca o tablă de şah, lucrat la o sală de forţă din oraşul de baştină. Dar se pare că muşchii, curele de detoxifiere, mierea de rinocer şi extrasul din coarne de capră mov nu l-au ajutat pe bravul om. Antrenorii lui de fizic au ajuns la faţa locului neputincioşi, cu două elicoptere vopsite în roşu şi alb. Al treilea fusese doborât, fiind confundat cu cel al unei echipe adverse. Nimeni nu clipea şi toţi erau o singură suflare. Omul şi-a chemat alături cei doi prieteni de tras de fiare, care închiriaseră între timp şi un nepot, pentru ca momentul să capete profunzimea aşteptată. După îndelungi resuscitări, curajosul om a fost transportat la un spital de urgenţă. Tuturor celor prezenţi li s-au înmânat bilete pentru treizeci de şedinţe de terapie gratuite, subvenţionate de la bugetul de stat. Poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili cauzele incidentului. Criminalul care a aruncat cotorul de pară pe plajă este dat în urmărire generală în toată europa (da, cu literă de-asta, că doar n-o fi vreun sfânt), riscând o pedeapsă de patru sute optzeci şi şapte de ani de închisoare pentru crime deosebit de grave împotriva umanităţii. Alte ştiri: un redus cu carnet de conducere a spulberat pe trecerea de pietoni un bătrân. Dacă va fi găsit vinovat, autorul riscă ceva ani în spatele gratiilor. Echipa de ştiri vă urează.

 

Sursă foto:

numeritămenţionată.orice

 

 

Culcarea pe o ureche, cât și pe cealaltă

dopuri-de-pluta. remediu pentru gura lumii

Iaca încă unul care habar n-are că ele erau acolo de la bun început, doar că nu știuse el a le întrebuința. Până mai acum vreo trei zile, era ca un animal care nu știa ce are pe umeri fiindcă nu se scărpinase niciodată în cap. Mai demult, îi zisese al lu’ Cuiva că cică ele ar fi fost mai mult pentru chemare: hai încolo, dregi încoace, vino mâine, mergi încet, urcă dealul, treci la masă și tot așa. Îl puse odată gându’ să se-ntrebe dacă nu cumva avusese mai multă tragere de mână decât de inimă, că prea îi sunau toate mai mult a porunci decât a îndemnuri sau chemări. Dar Treacă-Meargă al nostru nu putea să bage la cap, îi părea că dacă se deschide la minte îl trage curentul, plus că se gândea că are să atârne ceva la capișon atâta băgare de seamă, să fie mai puținică, să nu cumva să ajungă greu de căpățână. Altă dată crezu că a descoperit cine a fost mai întâi, oul sau găina, iar răspunsul lui fu la obiect: acul, că prea fuse viața croită pe creație și toate sunt strâns legate de parcă ar fi una și aceeași țesătură, care mai are și fir epic pe deasupra. Vorbise rațiunea lui o dată și bine, dar nu se făcuse decât auzită. Din nefericire, nici ecoul din capul lui nu a fost de mare ajutor, mai ales că nu faptul că auzi te face să și pricepi. Trebuie să spunem drept că lui Treacă-Meargă nu i se năzări așa tam-nesam cu acul aista, văzuse el că la mai toți vorbele intră pe o parte și ies pe ailaltă. Apoi auzise de nițcaiva mai înțepați, care, enervați până la culme că nu fusese nimeni la cosit fân cu ghemul după el, răsturnară carul unui sătean, măcar să aibă ac de cojocul lui, dacă tot nu l-au găsit pe amicul cu vârf ascuțit printre firele uscate. După ce scăpă ca printre urechile acului dintr-o încăierare la care luase parte din stimă pentru determinarea concetățenilor săi, îi fuse destul de clar că acul joacă un rol foarte important, dacă și timpul l-a luat cu el peste tot, găsindu-i un loc de neclătinat lângă dânsul, în ceasornic. De, acul intră și iese din pânză ca omul din viața pământească. Dar fără urechile lui, acul n-ar fi putut niciodată să păstreze șirul continuității, ceea ce-i dădu iarăși de gândit odihnitului nostru Treacă-Meargă: o intra ața pe o parte și-o ieși pe ailaltă, dar ce te faci că fără nodul care o leagă cap la cap s-ar pierde firul poveștii, oricât de lung ar fi. ”Hotărât lucru, nu-ncape vorbă, merg la cumătrul ac și-l descos nițel”, zise Treacă-Meargă așa, ca pentru sine, dar din cale afară de ferm. Pe drum se opinti cu o frământare: dacă cei care-s într-o ureche au astupat-o intenționat ca să nu se mai facă nevăzute toate cele auzite? Dar nu se tulbură prea mult, merse cu vioiciune înainte și-l găsi pe ac cu capul înfipt într-o pernă potrivită cu mărimea lui. Acul îi spuse că, deși avea capul în vârf și urechile mai în urmă, firul de ață nu trecea prin urechile lui fără știrea capului, și că asta se cheamă ascultare, și că diferă de auzire. Ba chiar îi spuse că dacă gândește în timp ce ascultă, poate chiar și să priceapă. Evident că scosese capul din pernă ca să-i comunice toate astea. Treacă-Meargă a fost încântat de ce a aflat și plecă destul de vesel spre casă. Noile sale cunoștințe stăteau așa de lejer în capul lui, încât literele trebuiau să se strige una pe alta ca să se găsească pentru a forma cele câteva cuvinte pe care le ascultase. Cu toate astea, la locul lui așezatul Treacă-Meargă nu se simțea nici plin, nici plin de el. Pesemne că ele erau încă la locul lor, chiar dacă i se tot spunea în copilărie că ”îți rup urechile dacă nu ești cuminte”. Bietul de el, îi fusese teamă să și întrebe dacă mai sunt întregi sau nu, că poate, fără să vrea, îl poftea pe vreun apucat să le-ncerce dacă-s zdravene ori ba. Trecură deja patru zile de când află el cum să facă să asculte ce și cum se vorbește în jurul lui, și de ieri nu-l mai văzu nimeni pe uliță. Unii dintre săteni, obișnuiți ca el să fie prezent pe la toate porțile din sat de câteva zile încoace, merseră până la curtea lui să-l întrebe de vorbă. Strigară de câteva ori de la poartă, dar nimic. Unul mai îndrăzneț se apropie de casă și dădu să bată în geam. Când se apropie, îl zări pe Treacă-Meargă cu capul înfipt într-o pernă.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2bLlZGn

Teoria concretului

lucrare stiintifica

Sigur că e posibil să se fi întâmplat altfel, dar în mod cert ceea ce vă spun eu are mari șanse să fie adevărat – asta dacă nu cumva e fals. În ceea ce mă privește, am realizat studii amănunțite în materie de eroare și corectitudine și am ajuns la o concluzie determinantă: pragul de sus și cel de jos sunt unite prin cuvântul prag. Aici se află nucleul din stropul esenței. Practic, nu există o depărtare între cele două praguri, ci doar o percepție că ele s-ar afla într-adevăr la distanță. Bine-bine, ați putea spune, dar gaura dintre ele ne permite să trecem dincolo de ușă, altfel ne-am izbi cu fruntea de trunchiul pragului. Aici nu vă pot contrazice, chiar și dacă am presupus ceea ce ați putea gândi, dar e musai să țineți seama de un aspect: dacă pragurile ar fi capetele unui continuu, înseamnă că am descoperit mânerele cercului. Mai există o teorie conform căreia acelea nu sunt mânere, ci urechi, ca să-l putem trage de ele pe cerc atunci când este strâmb. Ceea ce se și justifică, deoarece și noi am fost urecheați când eram mici tocmai pentru ca să ne îndreptăm. La ultima conferință științifică la care am participat în calitate de defect, a fost expusă probabilitatea ca universul să fie mult mai mult decât ne putem închipui cu toții laolaltă, numai că această posibilitate nu a avut loc în sală, ceea ce s-a dovedit a fi util pentru cei care nu au avut acces înăuntru, dar și pentru cei din localitățile învecinate locului în care s-a desfășurat conferința. În plus, ultima dată când am chemat toți oamenii de pe planetă, mulți dintre ei n-au venit ca să putem stabili de comun acord ziua, ora și locul în care va avea loc întâlnirea. Noi ipoteze asupra genezei vieții sunt așteptate și de la urmașii noștri, care vor veni în mod cert cu presupuneri proaspete, care să completeze tabloul general al concepțiilor noastre de ființe superioare. Așa cum atestă și lucrarea mea științifică, oamenii sunt ființe superioare, altfel cum ne-am fi dat seama că pragul care a stat totdeauna jos, în călcâiul ușii, are un corespondent pe măsură la înălțimile ei, dacă nu s-ar fi suit cineva să-l agațe sus, ca să-l putem vedea mai clar pe cel de jos, ridicând umanitatea cu un rang deasupra tuturor ființelor?

Branding personal

imagini haioase, branding personal

Lui i se spune Alfredo Scutecinni, iar înainte era nea Mitică. Fusese magazioner și șef de șantier, dar de când oamenii caută pe cineva care să răspundă în locul lor la întrebarea ”Cine sunt?”, a fost nevoit să se reorienteze profesional. Mai întâi a fost stilist nazal, adică tundea oamenii pe văile nasului. Câteva dudui mascate (căci e o rușine dacă-ți crește părul) l-au recomandat ca fiind un ”degetist iscusit”, așa că i s-a oferit un post de palpator de viitor la Fabrica de Siguranță. Acolo atingea viziuni și redacta rapoarte cu privire la tangibilitatea lor. Când fabrica s-a transformat în Laborator de Performanță, nea Mitică era primul pe lista de transferuri, fișa postului nu mai corespundea cu cerințele pieței: era acută nevoie de specialiști care să performeze preventiv operații estetice pentru cei cărora ar fi putut să le ”cadă” fața de uimire. Pentru a crea cadrul potrivit unei astfel de împrejurări surprinzător de uimitoare, a fost angajată o Agenție de Șoc, așa că nea Mitică n-avea loc niciunde. Ca să se poată angaja ca subliniator de evidențe, a urmat un curs de antrenor de viață la un cimitir din apropierea locuinței lui. Din păcate, nea Mitică află prea târziu că școala de antrenori de viață nu era acreditată de Asociația Hotărât Lucru în Așteptarea Vântului care Bate din Direcția Opusă, și uite-așa a cheltuit ultimele două salarii încasate, păstrate pentru zile (din motive care țin de politica subiectivității corecte, zilele negre sunt la fel cu cele albe, kaki, mov-purpurii sau dovleciste, pentru a nu se crea diferențe care să conducă la discriminări de orice tip). Nea Mitică devenise din ce în ce mai trist, căci nu-și găsea locul nicăieri în lumea asta absolut normală și plină de evoluție. Ca să-și calmeze gândurile de orice culoare și aproape mai puțin albe, căci nu era un cugetător rasist, număra descrescător de la o mie la zero, în gând, din șapte în șapte. Pe gură nu scotea nici măcar un sunet, dar vocea lui din cap țipa asurzitor. I se părea că nu știe dacă e supus, convențional, obedient, corect sau cetățean imbecil atunci când aștepta ca omulețul de la semafor să se preschimbe în cel verde, cu toate că nu trecea nici o mașină, pe nici un sens de mers. Mergea acasă cu gândul că oamenii de la sud n-au cum să fie mai prejos decât cei de la nord, și nici cei de la est mai proști decât cei născuți la vest; că dacă punctele cardinale s-ar inversa de mâine, cei de la sud sau est n-ar trebui să se simtă mai cu moț. Dar nu el era cel plătit ca să le spună oamenilor cine sunt. Auzise de cei pe care nu-i asculta nimeni fiindcă dădeau sfaturi gratis, dar i se păru cu neputință să ceară ceva în schimbul bunei cuviințe. A fost pe rând încurajator de neputință, inginer pe o platformă de dărâmături, culegător de clor, paznic de dimineață, sufleor aspirant, stâlp junior, șurubelist piulițior, dresor de pietre, cortină bio, terapeut-bolnăvior, grad de febră și margaretă la o pensiune. Cu toată experiența dobândită, încadrarea lui profesională era sub toate așteptările, deși dăduse totul peste puterile sale. Să nu înțelegem greșit, el își făcea treaba exemplar, dar nu era bine văzut, nu lucrase deloc la imagine. Când s-a angajat hârtie igienică mobilă, avea un salariu de tot rahatul. Sau poate chiar cât jumătate din el. Dar într-o zi, un băiet l-a învățat că atunci când se vaită nu doar plânge, ci creează ploaie ecologică; sau că, în momentul în care cască, e o veritabilă inspirație pentru relaxare. Ușor-ușor a prins el mersul și din hartie igienică mobilă a devenit consultant în probleme de scaun la capăt, doctor în probleme de căzută din șezută, specialist în vineologie de stat pe, general manager la S.C. Schimb maro pe alb închis S.R.L și, în sfârșit, profesor universitar doctor-avocat-prim registru la Centrul de Excrement Căderea de Sus.

 

PS: Ca să fii brand, e musai ca mai întâi să nu mai fii om.

 

Sursă foto și inspirație PS:

http://bit.ly/2byt9hR

Pe nespuse masa

dubstep is stupid, dubstep-ul e de rahat

Stăm de vorbă cu doi împătimiți ai muzicii țop-loc alternativ, ați putea să ne spuneți de unde începe și unde se sfârșește inspirația pentru aceste balade electrice? Am să vă rog să vorbiți pe rând și să începeți prin a vă prezenta.

– Sunt Extazian Agoneanu și încă de mic am avut o înclinație pentru sunete alese: între o ceartă dintre o mobră și-o drujbă, alegeam să ignor cântecul mierlei. Moștenesc această pasiune de la părinții mei, în special de la mama, care toată copilăria mea a fost difuzor voluntar la o stație de amplificare. E greu de spus de unde vine inspirația, sunt atâtea butoane de apăsat că nici combinațiile posibile parcă nu sunt suficiente. Eu sunt fan Playlist 1, l-am văzut și la Berlin, ce să mai, arătătorul lui m-a cucerit din primele două ore.

– Ai cumva o piesă preferată din repertoriul lui?

– Dă-mi voie să-ți cer sfatul: cum să te cataloghez, neștiutor sau începător? În primul rând, curentul țop-loc a apărut ca un manifest la adresa conceptului învechit de muzică. Această formă modernă de exprimare se numește festival și îmbină elemente din diferite arii ale artei: genul epic (atunci când ceva e la modul epic – gen), estetica hidosului cântată, gripa imaginației cu accente de șofran funk, leșinuri renascentiste, sparanghel și sos picant.

– Observ că ai cunoștințe solide în materie de țop-loc alternativ, ești amabil să-mi enumeri câteva instrumente muzicale determinante pentru acest gen muzical?

– Omule, când vine vorba de țop-loc, totul e mult mai profund și mai complex decât pare la prima vedere. Dacă ți-aș explica, sigur n-ai înțelege.

– Dar chiar te rog, nu vreau să fiu superficial și să emit opinii despre subiecte pe care nu le cunosc, tocmai de aceea insist să aflu cât mai multe de la un pasionat.

– Cum să-ți zic, fără țop-loc e ca și cum te-ai încălța cu aceeași pantofi zilnic. Știi sentimentul ăla când crezi că n-ai destule căciuli maro? E, fix așa mă simt eu când văd o mulțime de oameni care nu ţopăie pe loc. Ce, n-ai avut niciodată senzația că seara ai mai multe motive să-ți placă dimineața?

– Da, și autobuzele merg doar înainte și ajung tot în locul din care au plecat, dar asta e altă discuție. Cred că a sosit momentul să ne spui și tu câteva cuvinte.

– Da, nu aș fi vrut să intervin, dar mă bucur că m-ați abordat. Mă numesc Lectrina Delir și sunt reprezentanta Asociației Pro-Contra, organizație care luptă împotriva discriminării lucrurilor diferite. Mi se pare de-a dreptul respingător să fii atras de o asemenea anomalie, anume de a face diferențe la tot pasul. Fiecare obiect sau ființă merită același tratament.

– Păi nu prea văd cum vă desfășurați activitatea… adică… mă rog, faceți cum credeți, dar oaia nu e capră și nici toaleta farfurie.

– Ești conștient că vorbele tale au fost înregistrate? Ce vrei să spui, că oaia nu e suficient de inteligentă încât să ajungă capră, sau că toaleta nu poate fi la fel de curată precum farfuria?

– Nicidecum, intenționam să punctez că anumite diferențe oferă acele caracteristici unice, care nu vor putea trece niciodată drept ofense. În fine, nu aceasta era tematica noastră. Spune-mi, te rog, ce crezi că-i atrage pe oameni spre genul ăsta muzical?

– E o formă superioară de muzică, mai elevată, și doar cei cu un anumit nivel de sofisticalitate o pot înțelege. Practic, e ca și cum ai pune teoria în practică fără s-o cunoști, știi ce zic? E un fel de a chema un taxi pentru tine și unul pentru bicicletă atunci când ești singur acasă și n-ai pe cine să întrebi dacă ai ajuns cu bine.

– Și totuși, cum îți dai seama când se aude melodia ta preferată și când zbiară un butoi constipat?

– Cu siguranță că e o chestiune de finețe.

– E drept că poți găsi sunetul acesta festivalier oarecum stimulator, mai ales dacă te întrebai când o să-ți poți imagina un cor de prize sau o țeavă de canal mestecată din interior de înclinații artistice. Deja m-am lămurit cum e cu muzica țop-loc, aș fi vrut să vă mai întreb dacă există și trupe de cover după artiști deja consacrați, dar mi-era teamă că o să mă luaţi în serios. Şi-aşa am devenit DJ fără voie: intrasem ieri într-un magazin de electrice să cumpăr o veioză, în timp ce îi probam funcţionalitatea tot solicitând întrerupătorul, îmi sună telefonul şi apăs rapid butonul de respingere a apelului – nici să clipesc n-am apucat că un tânăr îmi şi cerea insistent autograful.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2b9eJVw

Vând obraz

vând obraz

Unic proprietar, cum ar veni de drept. De fapt e vorba de cel stâng, dar oricum. Precizez că obrazul nu a suferit crăpături de rușine, e ca nou. Nu a fost folosit, nu l-am pus nicăieri pentru nimeni, nici măcar pentru mine. Așadar, e în stare foarte bună, poate fi oricând testat: îmi dați numărul de telefon și vă trimit rezultatul testului într-un mesaj. N-o s-aveți probleme cu el (garantat), e gros cât e așteptarea de lungă atunci când arzi de nerăbdare în condiții de arșiță cumplită. Menționez că e vorba despre celălalt obraz, adică cel care nu a fost întors pentru palmă. Erau și doi pumni de față, dar pe el nu l-au recunoscut. Obrazul este pretabil pentru a crește barbă albastră, culoarea și pensula nu sunt incluse în preț. Am fost întrebat de ce îl dau, dacă tot e așa de bun, iar răspunsul meu a fost simplu: și-așa zice lumea că n-am obraz, măcar să fac un ban cinstit pe el, dacă tot e invizibil.

Rațiunea se judecă-n lipsă

arta pârțului

Lui Beni nu-i pasă dacă e băiat sau fată, important e să fie suficient de diferit încât să fie la modă și totuși în afara ei. Beni apreciază tot ce este nou, pentru că, în viziunea lui, noutatea are strictă legătură cu a gândi mai departe. Desigur, el uită că orice creație folosește elemente deja existente, spre deosebire, firește, de cea divină, care a început dinainte să existe imaginația. Lui Beni i se pare că nonsensul este de fapt o treaptă a inteligenței la care el n-a ajuns încă. Foarte posibil, mai ales dacă nonsensul a avut un raționament care s-a pierdut pe parcurs. În schimb, dacă domnul nonsens a pornit la drum de mână cu sora sa geamănă, absurditatea, atunci rezultă că Beni nu pricepe nimic din logică și de aceea o caută unde nu există. Bineînțeles că Beni nu și-a rearanjat literele care-i compun numele nici până la ora asta, altfel ar fi văzut că e în natura lui să facă bine. Dar Beni n-are timp de bine, căci el este o ființă superioară. Ce-i drept, el se află undeva la înălțime, dar numai pentru că se căznește cu toată ființa lui să se cațere deasupra tuturor, ca să le poată spune cum se vede lumea de sus. Bietul de el, își dorește atât de mult să ajungă sus încât nici n-a observat că nasul lui e de mult acolo. Beni crede că inspirația e un fals și că forța creatoare ține numai și numai de organizare. El e convins că a fi productiv e același lucru cu a munci constant. Cu toate astea, Beni e destul de simpatic, în special dacă nu se bagă în discuții. Curaj, Beni, dacă exiști asta nu înseamnă că ți-ai câștigat deja locul pe planetă.

Declarație pe propria răspundere

ilustratie in creion, padure desen, padure in creion

Subsemnatul F. N. Movirleanu, domiciliat în aleea cimitirului, colț cu criptei, la subsol, declar pe propria răspundere că decesul pe care l-am înregistrat acum o săptămână a survenit în mod neanticipat și că neachitarea taxelor s-a produs pe fondul acestui eveniment. Solicit urmașilor mei ca dobânda aferentă întârzierii plății să fie pe deplin onorată, în semn de respect pentru ordinea și disciplina bunei conviețuiri. Țin să precizez că serviciul ”bocet special” nu a fost utilizat, chiar dacă a fost inclus în pachetul promoțional. Aș dori să transfer drepturile de folosință pentru serviciul mai sus menționat surorii mele din satul New Oblojești, ca un mic cadou pentru onomastica dânsei, care se apropie cu pași repezi.

Cu veșnic și nețărmurit respect,

F. N. Movirleanu, proaspăt ofilit.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/29QzXWt