Comunicat de lesă

În cadrul congresului de la Maifâs, specialiștii în specialiști s-au întâlnit pentru a discuta problematici de interes major. Prima pe ordinea de zi a fost dezbaterea privind obligația tuturor ființelor de a exista numai conform normelor impuse de Societatea de Liber Consimțământ Silit. Potrivit reprezentanților acesteia, ființele nu au capacitatea necesară de a trăi fără acordul entității mai sus menționate. ”Este absurd ca oamenii să creadă că pot să gândească pe cont propriu, după cum bine știm cugetul nu este statornic defel, el umblă fără încetare și există pericolul iminent să ostenească. De aceea, organizația noastră non-poftit vine în sprijinul oamenilor care nu l-au cerut, ținându-le gândul în frâu, ca nu cumva să ajungă pe cine știe unde și să se piardă. Au existat cazuri în care gândul a întrecut orice limită iar ofițerii de la vamă au acționat imediat și l-au trimis în judecată sub acuzația de pătrundere fără drept pe proprietate privată de libertate. Noi urmărim ca astfel de cazuri să fie izolate, gândul nu poate să umble pe nicăieri fără un act de indentitate și un număr de înregistrare, ca mai apoi să fie verificat în baza de date. Dacă nu corespunde nici unei descrieri ar trebui să-și petreacă tot restul vieții în Centrul de Respingere Constantă”, ne-a declarat profesorul doctor Teorian Neconcludescu Dezmăț. Membrii Comitetului de Numire a Celor Pricepuți și-au exprimat îngrijorarea într-un mod profund, afundându-se până la brâu în sudoarea oamenilor muncii. ”Această tehnică de relaxare ne permite să identificăm pericolele care-i pasc pe cei care nu constată inexistența lor. Din cercetările noastre reiese că șaptezeci și patru la sută dintr-un total necunoscut de subiecți sunt expuși la primejdii pe care nu le-ar fi întâlnit niciodată cu ochii deschiși. De aceea, am identificat un număr de multiple soluții, printre care confecționarea de paie de publică folosință în vederea observării cu ceafa a bârnei din ochiul altuia. Această anagramă a binecunoscutei zicale ne-a fost dezvăluită de marele răstălmăciitor Mucea Copertescu. Bineînțeles că paiele au fost importate din Statele Uimite ale Alergicii, tehnologia fiind atât de avansată că s-a lăsat pe sine în urmă. E groaznic să nu poți deschide ochii de teamă să nu afli că ești un speriat ce nu s-a văzut”, ne-a comunicat în mod oficial și răscolit de îngrijorare Grijulian Generoseptici Nemaiputescu, inspector de nemaivăzute în cadrul Institutului de Prevenire a Răspândirii de Logică.

Autoritatea de Asediu a obținut toate aprobările necesare pentru implementarea proiectului Un pai pentru fiecare chior, asigurându-se că normele ecologice au fost îndeplinite. Achiziționarea paielor s-a făcut din fondul public, iar plata eșalonată a datoriei rezultată din acest proiect atât de necesar nu este importantă pentru actualii cetățeni ai țării, debitorii nefiind nici măcar prezenți în planul de extindere a familiei.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2rznwHf

Anunțuri

Un gând despre &8222;Comunicat de lesă&8221;

  1. În această dimineață, în timp ce un gând părăsea emisfera stângă, a depâșit cumva viteza de operare cu raționamente și s-a trezit încătușat și reținut de CC( Centrul de Constrângere). E de menționat faptul că unul din paiele importate, nu corespundea standardelor și a facilitat reîntoarcerea gândului (în emisfera dreaptă de această dată), fapt pentru care nu mai era de înțeles! Se cere așadar, de urgență, sincronizarea funcțiilor celor două emisfere (cerebrale), pentru a putea vedea mai bine „ speriatul ce nu s-a văzut”(încă)! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s